Despre carte: 2020 / O ceață albă se întinde prin pădure, printre pini, își croiește drum printre mestecenii albaștri, printre iarba plângătoare, apoi o ceață din cuvinte, din zvonurile oamenilor. Din zvonurile oamenilor, din lacrimile fetelor, unde ies stâlpii de mesteacăn spart, unde în bazine întunericul s-a adâncit, unde a fost dragostea și a coborât în ​​râu. Da, nopțile întunecate au intrat în râu. Și în ceața aceea - Vedele - fiice. A cărui viață a smuls floarea înainte să înflorească... Acea ceață albă este ceața Vedelor albe. ... și nimeni nu știe cum ceața alege veda, dă veda și ia veda. Vedele nu sunt cunoscute de nimeni. Vor ieși din ceață de la marginea pădurii. Toate albe. Și se vor așeza să împletească coroane și să cânte cântece... Și, Doamne ferește, tipul să răspundă chemării lor... Nu va pleca în viață dacă inima lui nu este curată. Vedele îl vor atrage în cel mai întunecat bazin de pe râu. În acea piscină în care ei înșiși s-au înecat din dragoste... Și dacă tipul are o inimă strălucitoare, atunci Vedele îi vor oferi un cadou așa cum îl cere el.…